Sesiunea de orientare este extrem de importantă pentru succesul sălii tale de fitness deoarece în acest fel le poți demonstra membrilor tăi că au luat decizia corectă de a alege să frecventeze sala ta de fitness.
Pentru a înțelege cel mai bine importanța acestei sesiuni de orientare, mai întâi trebuie să înțelegi exact ce este de fapt și ce rol are în “sănătatea’’ clubului tău de fitness.
Pe scurt, o sesiune de orientare durează aproximativ 30 de minute și se adresează noilor membrii. Este indicat ca aceștia să treacă printr-un tur cu scopul de a-i familiariza cu atmosfera și cu aparatele pe care le au la dispoziție. Astfel, va fi prezentat un mic ghid despre cum se utilizează greutățile, aparatele cardio sau alte echipamente care se află în sala ta de fitness.
Acum că am înțeles ce înseamnă această sesiune de orientare, hai să trecem la următorul pas, adică scopul.
Este foarte important să îți setezi targetul: ce ți-ai dori ca noii membri să simtă în momentul în care pășesc pragul sălii de fitness. Prima impresie este cheia. Ne legăm foarte mult de fraza “nicăieri nu e ca acasă’. Keep that in mind.
Încearcă ca prin această sesiune de orientare să îți atingi scopul și să îi faci pe noii membri să se simtă cât mai confortabili cu locul pe care îl frecventează, ca la final să se simtă ca acasă. De ce spun asta?! Sunt multe situații în care noii membri care merg la sală pentru prima dată se confruntă cu stări de anxietate din cauză că sunt într-un loc nou, necunoscut. Tocmai de aceea, pentru ca ei să se întoarcă la clubul tău, trebuie să îi faci să se simtă cât mai confortabil.
Așa cum am menționat, sesiunile de orientare sunt esențiale când vine vorba despre retenție. Vom face un mic joc de imaginație pentru a înțelege mai bine beneficiile acestei sesiuni. Așadar, să presupunem că o persoană nouă vine la sală pentru a-și face un abonament. Atunci este momentul oportun în care să programezi cu ei o sesiune de orientare deoarece șansele ca aceștia să vină este foarte mare.
În acest fel, vor avea posibilitatea să cunoască atomosfera clubului și să intre în ritm, antrenându-se liniștiți, iar când abonamentul expiră, șansele sunt mari ca aceștia să și-l reînnoiască.
Buna organizare ar trebui să fie unealta ta secretă. Cu cât ești mai organizat, cu atât rezultatele vor fi pe măsură, iar treburile vor merge ca unse. Așadar, recomandarea noastră este să îți creezi o procedură cu fiecare pas care trebuie urmat.
Așadar, pentru a trece rapid prin toate punctele cheie prezentate mai sus, revin cu ideile principale:
Și pentru a-ți ușura munca, ți-am pregătit 20 de modele de e-mailuri automate pe care le trimiți membrilor noi. Le poți descărca gratuit mai jos.
Există un mod mai simplu pentru a-ți crește numărul de membrii! Comunică eficient cu ei prin emailuri automate, oferă-le posibilitatea să își cumpere online abonament, încântă-i cu o aplicație de mobil profesionistă și un cont online de membru, surprinde-i prin serviciile rapide de la recepția clubului.
Cu UPfit.cloud totul se rezolvă rapid și poți începe să te bucuri de rezultate în doar câteva zile. Descoperă avantajele într-un demo de 20 minute.
Descoperă cum să folosești newsletter-ul pentru a construi o relație strânsă cu membrii sălii de fitness. Află secretele comunicării eficiente care îmbunătățesc fidelizarea și sporesc satisfacția clienților.
Read MoreAm publicat o nouă ediție a studiului nostru comprehensiv despre industria fitnessului din România. Acest document detaliat oferă o analiză profundă a tendințelor actuale, a provocărilor și a oportunităților din acest sector dinamic.
Read MoreDe la antrenamente video și clase prin live streaming, la antrenamente personale prin video conferințe, există diverse oferte creative prin care să păstrezi legătura cu membrii chiar și în perioadele în care clubul nu este deschis.
Read MoreAm pregătit mai multe ghiduri care te ajută să îți dezvolți clubul tău de fitness: sfaturi pentru creșterea vânzărilor, managementul lead-urilor, optimizarea promovării online a clubului, implementarea unui program de corporate și multe altele. Sunt zeci de ghiduri și e-books cu informații și idei utile pentru cluburile de fitness ambițioase, care își doresc să se folosească de toate uneltele disponibile pentru a-și crește afacerea și numărul de membri.
Fiecare club de fitness este unic, de aceea UPfit.cloud oferă diverse servicii, unelte și funcționalități care să se potrivească perfect afacerii tale.
Indiferent de specificul sălii sau clubului tău, UPfit.cloud se poate customiza astfel încât totul să fie ușor pentru echipa ta și simplu pentru membrii.