Guvernul României a adoptat în septembrie o decizie privind accesul în sălile de fitness și bazine numai pe baza certificatului COVID în limita a 50% din capacitatea maximă a spațiului. Aceste restricții se impun doar în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
Totodată, accesul la piscine interioare se face tot pe baza certificatului COVID în limita a 50% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
Așadar, sălile de fitness se confruntă cu o nouă provocare în ceea ce privește managementul membrilor – mai exact scanarea certificatului COVID.
Toți cetățenii UE care au fost vaccinați, au un rezultat negativ la un test sau s-au vindecat de COVID-19, pot demonstra acest lucru prin intermediul unui certificat digital numit certificatul digital al UE privind COVID sau certificat verde. Certificatul este eliberat gratuit de autoritățile lor naționale și este recunoscut de toate cele 27 de state membre ale UE, precum și de Elveția, Islanda, Norvegia și Liechtenstein.
Certificatul constă într-un cod QR afișat pe un dispozitiv (cum ar fi un telefon inteligent sau o tabletă) sau tipărit și o semnătură digitală, verificată prin intermediul EU Gateway.
Există trei modalități de obținere a unui certificat digital al UE privind COVID:
vaccinare:
Cetățenii UE care au fost vaccinați într-o țară din afara UE pot solicita certificatul digital al UE privind COVID din partea statului membru de cetățenie sau de reședință.
La fel ca în cazul altor operatori economici care trebuie să restricționeze accesul pe baza certificatului COVID, și cluburile de fitness pot utiliza aplicația gratuită Check DCC realizată de STS.
Scanarea se face foarte simplu – aplicația deschide camera telefonului sau a tabletei, iar codul QR de pe certificatul COVID (fie tipărit fie de pe telefonul membrului) se scanează. Aplicația va afișa dacă este sau nu valid acel certificat.
Din păcate, va trebui să faci această operațiune cu fiecare membru, de fiecare dată când vine la sală.
Principalul dezavantaj al acestui proces este faptul că check-in-ul membrului va dura mai mult și astfel se îngreunează accesul în sală și se pot forma cozi la recepție. Totodată, acest sistem nu se poate integra în sistemele de control acces fără recepție, unde membrul își face singur check-in-ul și trece prin turnichet fără a fi verificat de un recepționer.
Singura modalitate de a fluidiza accesul în club este să salvezi certificatele COVID în baza de date, astfel încât să știi deja că membrul are certificat valid atunci când vine la sală și să nu mai scanezi nimic.
Totuși este important să ții minte că acest certificat COVID conține o mulțime de date personale, iar statusul persoanei, că este vaccinat sau că a trecut prin boală sau are test negativ se poate încadra cu ușurință în categoria datelor personale sensibile. Așadar nu le poți salva pe toate și oricum.
În orice caz ai nevoie de acordul explicit al membrului pentru a salva aceste informații într-un anumit scop. Asta înseamnă că nu ai voie să utilizezi informațiile din certificatul verde în alt scop decât sa validezi accesul în club.
Sfatul meu este ca, în cazul în care decizi să salvezi certificatul verde în baza ta de date, să salvezi doar data la care expiră deoarece este singura informație de care ai cu adevărat nevoie.
Deoarece am prevăzut necesitatea acestui document, am lansat încă din septembrie un modul dedicat pentru scanarea și stocarea certificatelor COVID în sistem, cu consimțământul membrului.
Astfel, sălile de fitness care utilizează acest modul nu au nevoie de aplicația de mobil Check DCC, ci pot scana codul QR de pe certificatul COVID cu orice cititor de coduri QR. Sistemul nu afișează decât numele deținătorului certificatului pentru a limita datele personale care se procesează, iar în baza de date se salvează doar data la care expiră certificatul.
Odată salvat, rămâne în profilul membrului până la data la care expiră, iar la următoarele vizite la sală a membrului își face check-in-ul în mod normal fără să mai prezinte certificatul COVID.
Bineînțeles, pentru a salva aceste informații în baza de date, membrul trebuie să-și dea consimțământul explicit. Pentru a simplifica acest proces am pus la punct trei fluxuri diferite prin care membrul își poate da consimțământul online, înainte de a veni la club, astfel încât procesul de scanare să dureze cât mai puțin.
Pentru că dorim să sprijinim cât mai mult sectorul fitness din România, modulul pentru scanarea certificatelor COVID este gratuit pentru toți clienții UPfit.cloud. De aceea, am creat și atât de multe fluxuri pentru obținerea consimțământului membrilor, astfel încât să poată fi utilizat fără probleme și de către cluburile care nu au achiziționat toate modulele UPfit.cloud.
Există un mod mai simplu pentru a-ți crește numărul de membrii! Comunică eficient cu ei prin emailuri automate, oferă-le posibilitatea să își cumpere online abonament, încântă-i cu o aplicație de mobil profesionistă și un cont online de membru, surprinde-i prin serviciile rapide de la recepția clubului.
Cu UPfit.cloud totul se rezolvă rapid și poți începe să te bucuri de rezultate în doar câteva zile. Descoperă avantajele într-un demo de 20 minute.
O nouă ediție a Fitness Business Romania – The Upgrade Sessions a avut loc în 18 octombrie la Brașov. Și de data aceasta evenimentul a adunat o mulțime de operatori și profesioniști din industria fitness care au avut prilejul să se cunoască mai bine, dar și să afle o mulțime de idei și informații utile pentru afacerile lor.
Read MoreO sală de fitness de succes înseamnă mult mai mult decât aparate de ultimă generație, servicii diverse și antrenori personali care oferă rezultate dorite. O sală de fitness de succes înseamnă să aibă și un marketing de calitate, însă de foarte multe ori accentul nu este pus pe această parte.
Read MoreDescoperă cum să-ti perfecționezi tehnicile de marketing în sala ta de fitness cu ajutorul codurilor QR. Află strategii inovatoare pentru a crește angajamentul membrilor și pentru a optimiza experiența lor cu ajutorul acestei tehnologii.
Read MoreAm pregătit mai multe ghiduri care te ajută să îți dezvolți clubul tău de fitness: sfaturi pentru creșterea vânzărilor, managementul lead-urilor, optimizarea promovării online a clubului, implementarea unui program de corporate și multe altele. Sunt zeci de ghiduri și e-books cu informații și idei utile pentru cluburile de fitness ambițioase, care își doresc să se folosească de toate uneltele disponibile pentru a-și crește afacerea și numărul de membri.
Fiecare club de fitness este unic, de aceea UPfit.cloud oferă diverse servicii, unelte și funcționalități care să se potrivească perfect afacerii tale.
Indiferent de specificul sălii sau clubului tău, UPfit.cloud se poate customiza astfel încât totul să fie ușor pentru echipa ta și simplu pentru membrii.