Un cont online de membru sau un portal de membru este de fapt un mic website dedicat în exclusivitate membrilor sălii tale de fitness.
De obicei, acest portal este legat de website-ul sălii de fitness, fiind locul în care membrii își gestionează întreaga activitate la sală, iar cei interesați pot să devină membri pe loc.
Deși poate sună complicat, te asigur că nu este deloc.
Din perspectiva membrului, acest portal este de fapt un buton pe website-ul sălii care, atunci când îl apasă, deschide contul online, unde are acces la o mulțime de informații, de la orarul de clase și rezervările sale, la abonamentul curent, serviciile cumpărate și istoricul de activitate.
Bineînțeles, aceste informații sunt afișate doar membrului, din moment ce trebuie să se autentifice în cont, pentru a vedea aceste informații.
Așa cum spuneam mai sus, portalul este un buton pe site-ul tău. La fel ca și în cazul oricărei platforme online, membrul trebuie să se autentifice cu adresa de email și o parolă.
Aceste date sunt sincronizate în softul de gestiune, unde sunt stocate și toate informațiile despre membru. Așadar, pe baza adresei de email și a parolei, sistemul identifică profilul de membru din softul de gestiune și afișează datele de acolo.
Odată ce se autentifică, membrul poate să vadă orarul de clase și să-și facă rezervări; poate să vadă istoricul de rezervări; ce abonament are și când expiră; ce alte servicii a cumpărat; toate intrările în sală; sesiunile de PT la care a participat și o mulțime de alte informații utile.
Tot prin contul online de membru, se pot achiziționa abonamente și servicii cu plata online.
De obicei, acest cont este legat și sincronizat de softul de gestiune, ceea ce înseamnă că este un serviciu oferit de furnizorul acelui soft.
De exemplu, și UPfit.cloud oferă un cont online de membru, sincronizat în timp real cu platforma de gestiune. Mai multe detalii despre asta găsești aici >>
Portalul are deja un set predefinit de secțiuni, în funcție de funcționalitățile softului de gestiune pe care l-ai achiziționat, și nu trebuie creat de la zero.
Astfel, este o soluție la cheie, ce nu necesită efort din partea managerului clubului de fitness.
Deoarece este o soluție la cheie cu secțiuni predefinite, cu siguranță nu vei avea foarte multe opțiuni când vine vorba de personalizare.
Totuși, ar trebui să poți să inserezi logo-ul sălii tale de fitness și măcar câteva elemente din branding-ul sălii, astfel încât să se potrivească cu website-ul tău, iar membrii tăi să știe imediat cui îi aparține acel portal.
Dacă portalul nu are câteva elemente din brading-ul clubului, membrii vor fi reticenți să-l folosească. Mai ales când vine vorba despre a cumpăra ceva online.
În funcție de furnizor, acest cont poate avea diverse forme.
Cea mai simplă soluție, pe care o utilizăm și noi la UPfit.cloud, este un link dedicat. Mai exact, echipa noastră face toate setările inițiale, inclusiv personalizarea portalului, iar clientul primește un link care deschide acel cont de membru.
Apoi este la alegerea clubului cum utilizează acel link. Sugestia noastră este ca acel link să fie inserat pe un buton din meniul website-ului, care să iasă ușor în evidență și pe care să scrie ”Intră în cont”.
Din moment ce acest portal permite și înregistrarea membrilor noi, ar fi bine ca link-ul de înregistrare să fie pus pe un buton similar pe care să scrie ”Devino membru” sau ”Înscrie-te”.
Astfel, membrii existenți care vor să-și verifice contul au propriul link și buton, iar cei care vor sa cumpere abonament pentru prima dată, au propriul flux, unde aleg tipul de abonament, completează câteva date personale pe baza cărora li se creează profilul de membru în sistem, iar apoi plătesc abonamentul, online, cu cardul bancar.
La final, noii membri vor avea propriul cont online unde se vor putea autentifica singuri. Iar atunci când vin prima dată la sală au deja profil și abonament, astfel încât cei de la recepție nu mai trebuie să facă nimic.
Contul online de membru este foarte util, atât pentru a îmbunătăți experiența membrilor existenți și implicit pentru a mări rata de retenție, cât și pentru a atrage mai ușor membri noi.
Pe lângă funcționalitățile evidente pe care le oferă website-ului sălii tale de fitness, acest portal este o unealtă excelentă pentru a promova clubul și, mai ales, pentru a mări vânzările.
Membrii sălii tale de fitness au la un loc toate informațiile de care au nevoie, de la orarul de clase și detalii despre club, la informații specifice lor, precum istoricul de clase la care au participat, intrările în sală, sesiunile programate cu antrenorul personal, serviciile incluse în abonamentul cumpărat și data la care expiră.
Din moment ce membrii pot să-și rezerve locul la clase, pot să-și înghețe abonamentul și să acceseze toate informațiile de care au nevoie, aceștia nu vor mai fi nevoiți să apeleze la recepție și să o aglomereze. Membrii au acces la orice detaliu, oricând vor.
Pe lângă link-ul spre contul online de membru, website-ul sălii tale de fitness ar trebui să aibă cât mai multe reclame pentru opțiunea de a deveni membru sau de a cumpăra abonament online. Așadar, fiecare pagină din site ar trebui să aibă minim o reclamă la abonamentele care se pot cumpăra online, cu link, evident, spre secțiunea din portal unde se poate face asta.
Același lucru este valabil și pentru serviciile adiționale. Dacă vinzi online pachete cu sesiuni cu PT, sesiuni de masaj, acces la zona de SPA sau orice alte servicii adiționale, promovează acest lucru peste tot în website-ul sălii, cu link spre secțiunea portalului unde se pot cumpăra acele servicii.
Din moment ce oricine poate cumpăra abonament la sala ta de fitness online, doar accesând un link, atunci este esențial să promovezi acel link peste tot. Inclusiv pe pagina de Facebook a sălii.
Nu uita de butonul de sub poza de cover, pe care îl poți seta cu acest link.
Atunci când ai diverse oferte nu uita să adaugi și link-ul unde se pot cumpăra abonamentele la ofertă, în descrierea postării.
Organizezi un eveniment special la sală? Adaugă și link-ul spre secțiunea ”Devino membru” atunci când postezi despre el pe Facebook.
Din moment ce ai o modalitate atât de simplă de a achiziționa abonamente, de ce să nu investești într-o campanie serioasă de promovare. Fă reclame plătite pe Facebook ce includ acest link, mai ales atunci când ai oferte speciale.
Astfel, vei putea să vezi exact care sunt conversiile și ce fel de reclame ”prind” la audiența ta.
Marketing-ul prin email nu a fost nicicând mai ușor. Vrei să promovezi o anumită oferă de abonament sau un nou pachet de servicii? Trimite un email membrilor tăi și include link-ul de unde poate fi achiziționat.
Știi cum poți îmbunătăți rata de reînnoire a abonamentelor fără să faci niciun efort? Trimite email-uri automate membrilor ale căror abonamente urmează să expire cu linkul spre portalul de membru unde îl pot reînnoi.
Vei fi uimit cât de eficientă este această strategie. Și noi am fost atunci când am început să o implementăm la clienții noștri.
Email-urile se trimit automat, iar faptul că membrul poate să reînnoiască pe loc, fără să meargă efectiv la club pentru asta, este mai convingător decât orice super-ofertă.
Vrei să transmiți clase online prin live streaming sau să publici o librărie video cu antrenamente pentru membrii tăi? Contul online de membru este platforma ideală pentru aceste servicii.
Deși multe cluburi sunt tentate să publice aceste clase și antrenamente în aplicația de membrii, este mult mai simplu pentru aceștia să utilizeze contul online.
Din moment ce portalul se accesează cu un link, asta înseamnă că membrii pot vedea clasele și antrenamentele de pe orice dispozitiv ce se conectează la internet, nu doar de pe telefonul cu aplicația.
Link-ul se poate deschide pe laptop sau calculator, de pe telefon sau tabletă, printr-o aplicație de browser precum Chrome sau Safari, și chiar de pe televizoarele Smart, folosind browser-ul lor.
Chiar dacă vorbim despre un serviciu online, asta nu înseamnă că nu poate fi utilizat și offline.
Orice campanie offline pe care o rulezi ar trebui să conțină link-ul spre secțiunea ”Devino membru” din portalul online, dar și un cod QR care să deschidă acel link.
Fie că vorbim despre fluturași pe care îi împarți în diverse locuri din oraș, reclame în presă sau panouri publicitare, toate aceste medii sunt ideale pentru a promova opțiunea de a cumpăra abonament online. Până la urmă toată lumea are la îndemână un telefon cu acces la internet cuu care să scaneze acel cod QR.
Astfel, vei putea măsura mai bine succesul campaniilor offline și astfel îți vei da seama care sunt modalitățile cele mai eficiente de a promova sala ta de fitness.
Suntem în era digitală, iar acest trend a luat și mai mare amploare odată cu epidemia de SARS-COV-19.
Așadar, de ce să nu îmbunătățești experiența membrului cu o unealtă online, care nu necesită niciun fel de efort din partea ta și a echipei tale, dar care rezolvă sau ușurează o multitudine de mici probleme cu care se confruntă membrii sălilor de fitness - accesul la informații utile ori simplitatea cu care membrii pot să-și rezerve locul la clasa favorită sau își pot reînnoi abonamentul de oriunde și oricând.
Cu ajutorul unui cont online de membru vei oferi echipei tale de marketing și vânzări o unealtă extrem de valoroasă pe care o poate utiliza în sute de feluri pentru a promova mai bine clubul, dar și pentru a mări volumul de vânzări.
Iar beneficiul cel mai mare al acestui serviciu este că funcționează pe pilot automat, fără ca tu să-ți bați capul cu actualizări sau schimbări.
Există un mod mai simplu pentru a-ți crește numărul de membrii! Comunică eficient cu ei prin emailuri automate, oferă-le posibilitatea să își cumpere online abonament, încântă-i cu o aplicație de mobil profesionistă și un cont online de membru, surprinde-i prin serviciile rapide de la recepția clubului.
Cu UPfit.cloud totul se rezolvă rapid și poți începe să te bucuri de rezultate în doar câteva zile. Descoperă avantajele într-un demo de 20 minute.
Descoperă cum să îmbunătățești procesul de vânzare online a abonamentelor la sala ta de fitness. Vei găsi pași esențiali pentru optimizarea vânzărilor, alegerea sistemelor de plată și integrarea tehnologică, ajutându-te să economisești timp și să crești satisfacția membrilor.
Read MoreUnul dintre cele mai mari și consecvente trenduri pe piața din ultimii ani au fost clasele de group fitness sau antrenamentele de grup. Chiar și atunci când sunt nevoiți să participe la clase din propria sufragerie, membrii rămân loiali acestui tip de antrenament. Așadar, ce te oprește să introduci și tu clase de group fitness în sala ta?
Read MorePromovarea eficientă a cluburilor de fitness este o provocare în contextul în care reclamele tradiționale pierd teren. Conform studiilor, 61% dintre companii au dificultăți în a găsi influenceri potriviți pentru campaniile lor de marketing. Cu toate acestea, soluția ar putea fi mai la îndemână decât am crede: Influencer Marketing.
Am pregătit mai multe ghiduri care te ajută să îți dezvolți clubul tău de fitness: sfaturi pentru creșterea vânzărilor, managementul lead-urilor, optimizarea promovării online a clubului, implementarea unui program de corporate și multe altele. Sunt zeci de ghiduri și e-books cu informații și idei utile pentru cluburile de fitness ambițioase, care își doresc să se folosească de toate uneltele disponibile pentru a-și crește afacerea și numărul de membri.
Fiecare club de fitness este unic, de aceea UPfit.cloud oferă diverse servicii, unelte și funcționalități care să se potrivească perfect afacerii tale.
Indiferent de specificul sălii sau clubului tău, UPfit.cloud se poate customiza astfel încât totul să fie ușor pentru echipa ta și simplu pentru membrii.